Am achiziționat acest model în ideea de a testa și deține și un amplificator clasă D, până în prezent având Pioneer A-10 și Cambridge Audio AXA-35, respectiv un Sony STR-DH190, toate clasa AB. Boxe utilizate: Mission 789, de raft. Primele impresii au fost pozitive, legate mai ales de aspectele constructive - design minimalist, carcasă metalică bine închegată, profil subțire și prezența telecomenzii (care totuși putea fi mai mare și alimentată de baterii AAA, nu CR). Din păcate, entuziasmul inițial a scăzut când l-am pus la lucru, cu un CD player din seria NAD, cu care l-am achiziționat împreună, modelul C-538, căruia nu am ce să îi reproșez. De ce spun asta? Pentru că, comparativ cu mai simplul Pioneer A-10, sunetul a fost unul plat, firav, fără dinamica cu care mă obișnuisem. Cu toată extensia Bass Eq nu am reușit să obțin măcar aceleași variații dinamice ca la Pioneer, și deși basul era acolo, nu avea acel control și acea viteză dorite de mine. Mai târziu, în căutarea acelui sunet cu care mă obișnuisem (doar cu boxele de raft!), am cuplat și subwoofer-ul, un Pure Acoustics. S-a mai îmbunătățit puțin atmosfera, dar parcă nu era un tot unitar. Ca să nu fiu înțeles greșit, sunetul este unul foarte curat, iar ca fundal - nu se aude nimic în pauza dintre melodii, nici la volum ridicat, iar volumul crește foarte lent, trebuie să învârți de mai multe ori de butonul de pe panoul central. Un alt aspect care mie, fiind de modă mai veche, nu îmi place, este lipsa controalelor de ton. Înțeleg, mulți preferă sunetul "direct" amplificat, "așa cum a intenționat artistul", numai că acest amplificator nu pare să aibă vlaga necesară pentru un sunet antrenant. Nu este nici foarte analitic/obositor, nici prea cald - este potrivit ca tonalitate, dar are ceva care mă face să îl ascult mult mai rar decât vechea configurație. Personal prefer o configurare adaptată gustului propriu, nu mă ghidez neapărat după canoanele audiofiliei. Important este să ai posibilitatea de a regla echipamentele astfel încăt sunetul obținut să placă prorpriilor urechi, să creeze dependență când asculți muzica preferată. Nu am reușit să obțin acea dependență de la acest model de amplificator, din păcate... Nu m-am gândit să îl returnez, așa că îl voi folosi ca o a doua soluție pentru o altă cameră.